Rutina de îngrijire a aparatului dentar

Rutina de îngrijire a aparatului dentar


În cazul în care recent ați primit un aparat dentar sau dacă vă pregătiți pentru această etapă, felicitări! Acesta este primul pas către un zâmbet sănătos și superb. Încă din primul moment în care faceți contact cu aparatul dentar, ar trebui să știți faptul că sunt de urmat câteva reguli de igienă foarte simple care au în vedere atât întreținerea aparatului dentar cât și a dinților.

Înainte să vorbim despre produsele speciale pentru curățarea aparatului dentar dar și despre obiceiuri, trebuie să știți că există câteva metode de îngrijire orală care în mod normal, ar trebui să fie obligatoriu de folosit în rutina oricărei persoane care își dorește un zâmbet sănătos de lungă durată.

Așa cum probabil vă imaginați, este vorba despre apa de gură și ața dentară. Pe lângă efectul de prevenire a cariilor dar și curățare a resturilor de alimente, apa de gură este răcoritoare și puteți opta chiar pentru variante care ajută și la albirea dinților. Pe lângă apa de gură, ața dentară este extrem de folositoare și trebuie folosită în paralel cu periajului deoarece ajută la curățarea zonelor în care perii periuței de dinți nu pot ajunge în anumite zone. De altfel, o nouă variantă pentru menținerea sau îmbunătățirea gingiilor este dușul bucal care are rolul de a curăța spațiile interdentare.

În ceea ce privește îngrijirea aparatelor dentare, este important de știut că acestea sunt mobile sau fixe iar în funcție de acest lucru, se vor aplica modalități de îngrijire diferite.

Aparatul dentar mobil poate fi realizat din ceramică, metal sau material acrilic iar un prim beneficiu dar și cel mai important în cazul acestora, este referitor la faptul că igiena se realizează mult mai ușor datorită faptului că poate fi îndepărtat.

  • Înainte de oricare masă, aparatul dentar trebuie dat jos și bineînțeles tot în această perioadă vă puteți preocupa și de curățarea acestuia folosind produse speciale. Pe piață se găsesc o mulțime de produse speciale pentru curățarea aparatelor ortodontice, însă cu toate aceste ar trebui să cereți sfatul medicului înainte de a achiziționa și folosi produsele.
  • Unul dintre primii pași pentru îngrijirea aparatului dentar mobil este legat de faptul că înainte de a atașa aparatul ortodontic, după fiecare masă este obligatoriu ca dantura să fie curățată corespunzător
  • În ceea ce privește consumul de alimente, băuturile acidulate și dulciurile ar trebuie să fie principalele de care trebuie să vă feriți pentru a nu deteriora aparatul ortodontic și pentru a nu face ca procesul de igienizare să fie mai complicat.
  • Atunci când nu îl purtați, aparatul ortodontic trebuie păstrat în cutia specială a acestuia pentru a preveni deteriorarea și contactul cu bacteriile.

 

Aparatul dentar fix este o modalitate de îndreptare a dinților pe care medicii Ortodonți o sugerează atunci când problemele dentare ale pacientului sunt mai pronunțate.

  • Chiar dacă aparatul ortodontic fix nu poate fi înlăturat pentru curățare de exemplu, există anumite părți care ce pot fi desfăcute, precum elasticile intraorale. În acest caz, este în regulă să renunțați la purtarea lor pentru a face procesul de idienizare să fie mai ușor de realizat.
  • Pentru zonele greu accesibile, periuțele interdentare sunt concepute special pentru acest tip de aparat dentar.
  • Fiecare bracket trebuie curățat separat, acordând o atenție specială zonelor în care se află șuruburile de fiexare dar și firele care fac legătura dintre ele.

În situația în care aveți aparat dentar, fie că este fix sau mobil, igienizarea nu este greu sau complicat de realizat, mai ales în momentul în care activitatea devine o rutină. Astfel, scopul acestui articol este de a vă ajuta să aveți grijă mai ușor de aparatul dentar pentru a obține rezultatul dorit la finalul tratamentului ortodontic.

Taguri:

Comentarii