Care sunt instrumentele endodontice de bază?

Care sunt instrumentele endodontice de bază?

Instrumentarul manual prezintă o serie de avantaje printre care: nu este costisitor, tehnica convențională este simplă și prezintă puține riscuri și permit cea mai bună percepție a sistemului endocanalicular.


1. Instrumentarul de bază pentru diagnostic și tratament

Instrumentarul de bază pentru diagnostic și tratament include un minim de instrumente destinate examenului clinic și terapiei endodontice: oglinda dentară plană (singura diferență dintre oglinzile dentare obișnuite și cele utilizate în examinarea endodontică o constituie suprafața plană, care previne apariția imaginii duble), pensa endodontică (este asemanatoare pensei obișnuite, dar brațele sale sunt mai efilate și prezintă un sistem de blocare tip “cremalieră”, similar penselor hemostatice; acesta permite contenția instrumentelor și materialelor fără a necesita presiune digitală pe brațele acesteia), sonda endodontică și/sau sonda flexibilă (au diferite forme în funcție de firma producatoare, au vârful mai efilat permițând accesul către spațiul endodontic), spatula bucală, excavator endodontic (prezintă extremitatea activă mai redusă dimensional, mai ascuțită iar colul instrumentului este mai lung; toate aceste caracteristici permit accesul către camera pulpară).


2. Instrumente de bază pentru realizarea accesului

Realizarea accesului către camera pulpară necesită fie instrumentar manual, fie intrumentar rotativ, dar de cele mai multe ori, un acces corect impune utilizarea ambelor tipuri de instrumente.

Instrumentarul manual este reprezentat de:

  • linguri Black;
  • excavatoare uzuale și/sau endodontice.

Instrumentarul rotativ acționat mecanic este reprezentat de:

  • freze: Frezele utilizate în endodonție au un col mai lung care să le permită accesul către camera pulpară și orificiile de deschidere ale canalelor radiculareFrezele extradure sunt confecționate din carburi metalice (de tungsten) și sunt recunoscute după o mică depresiune situată pe tijă; Frezele obișnuite sunt confecționate din oțel; Frezele diamantate au partea activă acoperită de pulberi diamantate care le conferă un grad ridicat de abrazivitate.
  • pietre diamantate: sunt alcătuite dintr-un miez metalic din oțel pe care sunt atașate prin elecroliză sau prin intermediul unui liant termorezistent, particule abrazive (pulberi de diamant) în stratauri successive. Se clasifică în funcție de dimensiunea granulelor abrazive în: fină, medie și mare.

Diferența dintre aceste tipuri de instrumente constă în aspectul extremității părții active și modul acestora de acțiune.


3. Instrumentarul endodontic propriu-zis:

După ISO (International Standard Organisation) și FDI (Federation Dentaire Internationale) instrumentele și materialele endodontice se clasifică în 4 grupe:

  • instrumente manuale: acestea la rândul lor se clasifică în: instrumente de tip brosă (broaches), instrumente tip Kerr (K-type) și derivatele acestora, instrumente tip Hedroem (H-type) și derivatele lor, spreadere și pluggere.
  • instrumente acționate mecanic cu sistem clavetat;
  • drilluri sau Reamere acționate mecanic;
  • materiale de obturație.


Pe lângă instrumentarul manual necesar procedurilor endodontice, este necesară și o aparatură specifică:


Apex Locator

Apex Locatorul este un dispozitiv utilizat în endodonția modernă cu ajutorul căruia medicul endodont va măsura lungimea canalului radicular pe tot parcursul procedurii. Acest aparat este unul extrem de important, influențând într-un mod major reușita terapiei.


Microscopul Endodontic

Microscopul endodontic permite realizarea terapiei sub control vizual direct iar astfel medicul are un control mult mai bun asupra manevrelor efectuate. Iluminarea puternică a câmpului operator și capacitatea de mărire de până la 12,5 ori oferite de microscop, îl transformă într-un instrument indispensabil, care îi oferă endodontului posibilitatea de a observa detalii care cu ochiul liber nu ar putea fi identificate.


Micromotorul Endodontic

Micromotorul endodontic este un aparat folosit pentru tratamentul mecanic al canalelor radiculare. Este un dispozitiv indispensabil ce permite realizarea unui tratament endodontic performant, eficient si calitativ. Instrumentele rotative, ce pot fi utilizate doar împreună cu micromotorul endodontic, au un grad mai ridicat de flexibilitate și rezistență la torsiune comparativ cu cele din oțel. Acest fapt permite abordarea unor canale extrem de curbe respectând forma naturală a acestora. Eficiența micromotorului endodontic va atrage după sine și un timp de lucru cu mult scurtat.


Sisteme Moderne De Obturație Endodontică

Sistemele moderne de obturație endodontică permit o sigilare tridimensională a canalelor radiculare folosind gutapercă termoplastifiată, rezultatul fiind o obturație de canal, eficientă, predictibilă și precisă. Reproducerea formei preparate împreună cu pătrunderea materialului în toate zonele canalului radicular, inclusiv in canalele laterale, asigură o sigilare completă a întregului spațiu endodontic.


Aparat De Radiologie Dentară

Un diagnostic corect nu poate fi stabilit fără o examinare radiologică preliminară. Imagistica endodontică este un serviciu esențial care îi va permite medicului endodont să realizeze tratamente sigure și predictibile fără a mai fi necesar ca pacientul să se deplaseze către centre specializate în radiologie dentară. Diagnosticul, tratamentul și evaluarea post-terapie pot avea loc într-o singură ședința în cabinetul endodontului.


Sistemul De Digă

Diga este o folie de cauciuc care permite izolarea dintelui aflat sub tratament. O izolare adecvată este deosebit de importantă întrucât doar prin această metodă se poate preveni contaminarea câmpului operator. Sistemul de digă va asigura de asemenea, confortul și protecția pacientului, pe tot parcursul tratamentului, prevenindu-se eventualele accidente intraoperatori neplăcute.


Electrocauterul

Este un aparat care folosește o tensiune variabila pentru delimitarea țesuturilor gingivale și pentru coagularea leziunilor. Secționarea țesuturilor cu acest dispozitiv prezintă o serie de avantaje precum efectul termic realizat de electrozi ce duce la asepsia marginilor plăgii. Stoparea micilor hemoragii este posibilă cu ajutorul frecvenței modulate evitându-se în același timp distrugerea termica a țesutului înconjurător.


Generator Piezoelectric Endodontic

Este un dispozitiv ce folosește energie ultrasonică, special conceput pentru a fi utilizat în cadrul tratamentelor endodontice. Împreună cu anse speciale endodontice permite realizare unui număr mare de manopere precum: localizarea canalelor accesorii, îndepărtarea pivoților, îndepărtarea instrumentelor fracturate etc.

Taguri:

Comentarii